
Cum afișezi un text în Java? Ce metode folosești? Cel mai afișat text, folosit la început de drum pentru cei care vor să învețe programare, este „Hello, world!”. Hai să-l afișăm în două moduri prin trei linii de cod:
System.out.println("Hello, world!");
System.out.print("Hello, ");
System.out.print("world!");
Ce se va afișa după ce executăm cele trei linii de cod? Vom avea la ieșire doar două linii:
- Hello, world!
- Hello, world!
De ce afișează doar două linii și nu trei? Pentru că metoda println, după ce va afișa textul, imediat va muta cursorul pe o linie nouă. Cuvântul print este pentru afișare, iar extensia ln din println vine de la „line” sau altfel spus „new line”, pentru a trece pe linia următoare.
Când folosim metoda println, textul afișat va fi urmat de o linie nouă. În schimb, când folosim metoda print, atunci se afișează textul fără a muta cursorul pe rândul următor.
În codul ASCII există anumite caractere care sunt mai mult niște comenzi, în sensul că nu afișează ceva anume, dar execută ceva anume. Poți spune că dacă treci pe rândul următor (ca și cum apeși tasta ENTER) înseamnă că afișezi un caracter.
Dacă „săpăm” un pic pe subiect, ai să vezi că există o diferență între o comandă și afișarea unui caracter. Nu „săpăm” acum, nu e momentul.
Pe rândurile 2 și 3 sunt două linii de cod, care vor afișa textul pe o singură linie de cod. De ce? Pentru că nu avem metoda println, ci doar print, ceea ce înseamnă că afișarea va fi pe aceeași linie, din moment ce nu ni se spune să trecem pe o altă linie.
Care sunt elementele prin care se afișează un text în Java?
- System este o clasă.
- out este o instanță de variabilă statică a clasei System.
- print și println sunt metode pentru out (ieșire).
Urmărește blogul projava.ro, iar la un moment dat vei învăța despre fiecare element în parte. Învață să fii profesionist!
Alte exemple de afișare folosind alte tipuri de date:
System.out.println(1000);
System.out.println(3.14);
System.out.println("Cât" + "costă " + "motorina?");
System.out.println("Aproape" + " " + 100 + " de" + "$.");
System.out.print("Super!");
Ce afișează codul de mai sus? Următoarele 5 linii:
- 1000 (număr de tip întreg)
- 3.14 (număr cu zecimale)
- Cât costă motorina? (Este o concatenare, adică o sumă sau o unire de caractere. Îți recomand articolul „Concatenarea în Java”.)
- Aproape 100 de $. (Și aici avem de-a face cu concatenarea. Observi că avem un număr, dar fiind în fața unui șir de caractere, acesta este convertit imediat.)
- Super!
Ce zici de afișarea textului în Java? Am folosit două metode:
- System.out.print(…);
- System.out.println(…).
În practică vei folosi mai mult System.out.println(…) pentru o mai bună vizibilitate a textului afișat. Știi că după fiecare instrucțiune sau declarație trebuie să pui punct și virgulă? Pune punct și virgulă!
De asemenea, poți să treci pe rândul următor și din metoda print dacă folosești caracterul escape \n. Următoarele două linii de cod sunt echivalente:
System.out.println("Hello, world!");
System.out.println("1");
System.out.print("Hello, world!\n");
System.out.prtin("2");
Codul anterior va afișa textele următoare:
- Hello, world!
- 1
- Hello, world!
- 2
Folosind caracterul escape \n, se va trece automat pe rândul următor. Se poate folosi și în interiorul metodei println, dar atunci se va face un rând liber.
Dacă vrei să pui un rând gol, liber, poți folosi următoarele variante:
- System.out.print(„\n”); // folosind caracterul escape \n
- System.out.println(); // lași metoda println fără a scrie nimic în interiorul ei
În limbajele de programare C sau C++ vei observa că ai o funcție cu numele printf sau cout pentru afișare. Tot așa poți avea print sau println în Java, doar că aici se ia în calcul și arborele în funcție de clasă și introducem cuvântul System.
Ce zici de afișarea textului în Java?
Învață să fii profesionist!