Ce limbaj de programare merită să înveți?
Sursă imagine: wallpaperaccess.com

Chiar așa… Ce limbaj de programare merită să înveți? Oare merită efortul sau e timp pierdut?

Întâi hai să stabilim dacă merită efortul sau dacă e timp pierdut… Păi e simplu: merită efortul! De ce? Pe lângă faptul că îți încoardă mușchii creierului să gândească într-un anumit tipar, care să-ți dezvolte logica și atenția la detalii, e relevant faptul că viitorul tău profesional poate să depindă de cunoașterea unui limbaj de programare.

Deja s-a inventat becul, plus o mulțime de limbaje de programare. Ce este de făcut? Să aprinzi beculețul minții și să treci la treabă! Dar stai un pic, ce limbaj merită să înveți?

Limbajele de programare se clasifică astfel:

  • numai bune pentru „software developers”: Assembly, Bash, C, C++, C#, D, Dart, Erlang, Go, Kotlin, Lua, OpenCL, Prolog, R, Tcl etc.;
  • numai bune pentru „web developers”: (HTML și CSS nu sunt limbaje!), JavaScript, PHP, Ruby, Perl, Python etc.;
  • numai bune pentru „old developers”: B, COBOL, FORTRAN, LISP, Pascal, Simula etc.;
  • numai bune pentru „scripting developers”: ActionScript, AutoIt, Rexx, Scala, TypeScript, VBScript etc.
  • numai bune pentru „database developers” (nu sunt neapărat limbaje de programare…): ArangoDB, GraphQL, LINQ, MongoDB, MySQL, PostgreSQL etc.

Am făcut o clasificare „din topor”.

Ce ți-ai dori să înveți sau în ce domeniu ți-ai dori să lucrezi? Să dezvolți aplicații web (JavaScript, PHP, Python)? Să creezi aplicații de mobil (Kotlin, Java, Objective-C)? Să faci jocuri (C++, C#)? Să fii șef la servere (Bash, Perl, Python, VBScript)? Orice ai alege, ai face bine să alegi și să începi!

Hotărăște-te pe un singur limbaj și apucă-te de treabă! Nu prefer să te sfătuiesc neapărat cu un limbaj anume de programare. Fiecare limbaj a fost creat pentru un scop, la fel cum lingura se folosește când mănânci supă și furculița când mănânci cartofi prăjiți… Cuțitul mai poate fi înlocuit de furculiță (uneori chiar și de lingură…).

Deci? Ce limbaj de programare merită să înveți? Pentru început, oricare! Caută să înveți sintaxa limbajului ales, să faci câteva proiecte, să vezi ce poate acel limbaj, și de-abia atunci ai „voie” să te apuci de alt limbaj. Regula de aur spune în felul următor: „Nu învăța mai multe limbaje de programare simultan! Învață unul și bine!”.

Învață să fii profesionist!


Sursă imagine: wallpaperaccess.com

By projava

#JAVA

Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Păreri...
Vezi toate comentariile