Cui nu i-ar plăcea să învețe orice, oricât, dar mai ales oricând? Dacă s-ar putea să nu faci nimic și totuși să înveți, ar fi lux, nu-i așa?
Se poate, nu scriu că nu se poate, dar există anumite reguli pe care ori le eviți (și nu înveți nimic), ori le respecți (și înveți totul).
Orice
Nu-ți recomand să înveți chiar orice. Te înțeleg dacă ești curios și vrei să înveți tot ce-ți cade-n mână, dar cel mai bine este să fii constant în ceva anume.
De exemplu, rămâi la programare și învață bine un limbaj de programare, apoi învață cum să-l folosești și caută rapid să produci bani folosindu-te de acele cunoștințe.
N-are rost să înveți 5 minute istorie, 10 minute geografie, 15 minute limba franceză, 30 de minute limbajul Java, 45 de minute matematică, 50 de minute pauză și apoi să ți se „prăjească” creierul de la atâtea informații acumulate…
În fine, creierul nu se prăjește, ci își face conexiuni neuronale mai puternice, deci evoluează…
Să nu-ți fie teamă să înveți! Fie-ți teamă doar să nu care cumva să faci un ghiveci!
E drept că omul care știe (aproape) orice este foarte bun în mai multe domenii, dar nu pot paria că ai timpul necesar pentru a deveni expert în mai multe domenii.
Nu te oprește nimeni să înveți de toate pentru cultura ta generală, dar îți recomand să fii specialist măcar într-un domeniu, apoi să te avânți de curiozitate și în altele.
Oricât
Din experiență proprie, îți recomand să înveți puțin câte puțin. Nu te avânta să înveți câte 10 pagini în primele 3 zile (de când te apuci), iar apoi să o lași moale învățând 1 pagină următoarele 10 zile, ca în final să iei o pauză de 2 luni (sau 2 ani)!
Cel mai bine este să fii constant! Învață 1 pagină în fiecare zi timp de 100 de zile și apoi revino la acest articol și lasă un comentariu cu beneficiile de care te bucuri…
Personal, am experimentat ideea asta de a învăța un pic pe o durată de câteva luni. Prima dată când am început cu stilul ăsta de învățare (puțin, dar constant), a fost în clasa a 12-a, când m-am pregătit la Biologie pentru Bacalaureat.
Am învățat 1 pagină sau o lecție sau chiar o jumătate de pagină, 5-6 zile pe săptămână, timp de 4 sau 5 luni. Pur și simplu memoram cuvânt cu cuvânt (nu o numesc neapărat „toceală”).
Cu vreo 2 luni înainte de examenul la Biologie, eram expert în materie și făceam senzație la orele de pregătire cu clasa… Știam (aproape) tot și aveam nevoie doar de recapitulări, nu eram surprins de nimic.
Ce am făcut la examen? Am luat 10 curat! Bineînțeles, recunosc că Dumnezeu m-a ajutat să fiu stăpân pe mine, că mi-a dat ținere de minte, agerime, istețime și că n-am avut niciun fel de emoție.
Oricând
Oricând e bine să repeți! Ai un timp liber pe care-l poți numi „timp mort”? Nu mai bine te pui să recapitulezi din urmă ceva anume?
Poate că nu poți face asta întotdeauna și te înțeleg foarte bine. Probabil că voi face un articol și despre starea de burnout…
E drept că nu poți învăța chiar oricând, dar poți să îți faci o anume planificare. Ai nevoie de odihnă, asta știi și tu, și eu…
Fă-ți un plan! Începe cu un domeniu anume în care vrei să devii expert (să zicem programare), apoi învață puțin câte puțin după un plan personalizat și ai să vezi că vei avea numai de câștigat.
Prefer să învăț 1 oră pe zi limbajul Java, timp de 4 zile pe săptămână, decât să „omor” timpul. Chiar dacă nu voi fi constant și voi avea fluctuații, rezultatul după 1 an de zile va fi uimitor…
Știai că pentru tine înveți atunci când înveți? Nimeni nu-ți fură ideile din creier sau cunoștințele acumulate! În secolul vitezei totul se rezumă la „aici” și „acum”. Nu-l vei avea întotdeauna pe domnul Google la îndemână doar ca să cauți ceva elementar.
Trebuie să ai cultură generală, fără îndoială, dar mai trebuie să fii și specialist într-un domeniu anume. Altfel îți câștigi pâinea când ești expert…
Concluzie
Ca și concluzie, poți învăța orice, oricât și oricând, dar să o faci într-un mod înțelept, cu măsură, să fii constant și cel mai importat lucru este să nu te dai bătut niciodată!
Mai bine iei o pauză decât să arunci munca la gunoi!
Învață să fii profesionist!